joi, 15 ianuarie 2009

Viraj... la dreapta sau la stanga... inainte e interzis


 Am stat astazi si in seara asta de vorba cu multa lume. Multa lume care ma inconjoara, lume care e trecatoare prin viata mea si lume care ramane de acum pentru mult timp.

 Un lucru am inteles din discutiile cu ceilalti: eu am inceput sa ma schimb. Ca e ceva cu mine, am inceput sa observ de ceva vreme, ca mai imi atrage unul altul atentia ca e ceva cu mine, si asta mi-a fost dat sa intalnesc, insa ca sa intrebe cineva ce se intampla de ma schimb, prea putini. Ca doar cei care te cunosc mai bine ar fi capabili sa vada si mai ales sa inteleaga ce se intampla cu tine, este perfect normal. Insa lucrul care ma intriga pe mine este: nu ar fi capabili cei din jurul meu sa accepte o schimbare??? Traim intr-o lume in care schimbare este la ordinea zilei. Orice in jurul nostru se schimba. De la infatisarea exterioara a cladirilor pana la infatisarea exterioara a oamenilor, de la o lume mai buna la o lume din ce in ce mai rea si mai meschina, de la statutul social pana la viata care o traim, totul se schimba. Este adevarat ca mai mult sau mai putin, dar se schimba.

 Am auzit vorbe care traduse ar insemna cam asta: "orice ai face si orice ai zice, eu am prins drag de tine si de mine nu scapi!" Tin sa zic ca m-au linistit intr-un anumit fel chestia asta. Merge pe principiul cineva, undeva, se gandeste la tine. Indiferent de ceea ce esti si cine esti.

 Acum revenind strict la mine, as vrea sa zic faptul ca "nu mai e ce a fost" si asta nu a depins deloc de mine. Schimbarea mea nu depinde de mine. Asa cum ziceam si intr-un articol acum vreo cateva zile, suntem ceea ce sunt cei din jurul nostru. Nu depinde de mine schimbare ci depinde de ceea ce S-A INTAMPLAT, se intampla si se va intampla in jurul meu. Ideea principala este aceea ca eu voi ramane intr-un adanc al sufletului tot ceea ce eram si lucru asta va mai putea iesi din cand in cand la iveala. Depinde de ceea ce se va intampla in jurul meu. Nimic nu ma face mai fericit decat sa stau cu prietenii mei (6 la numar). Ei stiu foarte bine ca atunci cand eram mai apropiati (geografic vorbind) eu eram ceea ce ei erau pentru mine: bucurie, fericire si entuziasm.

Vorbeam ieri cu unul(a) din cei 6 si imi spunea ca indiferent de ceea ce vom face noi, nimic nu va mai fi asa cum a fost. Ideea asta o impartasesc si eu insa e greu uneori. Directia spre care ma indrept acum, nu stiu care este cu exactitate, dar stiu ca va depinde si de multe persoane din jurul meu, dar tot schimbare se va numi. Cam dificil, nu???

Nimic nu dispare, nimic nu se pierde: totul se transforma!!!

C.I.

Niciun comentariu: